Într-o zi am ieșit la plimbare cu copiii fără cărucior. Într-o bună zi i-am dus pe brațe la culcare, pentru ultima dată. În altă zi, le-am dat vânt în leagăn la fel, pentru ultima dată. Au crezut în Moș Crăciun într-o zi pentru ultima dată, ne-au strâns de mână, au pus o întrebare din aceea (știți de care, pe care o repetau la nesfârșit, așteptând să le dăm negreșit același răspuns), au cerut să le punem noi la TV cine știe ce clip sau desene, ne-au strigat de pe WC să îi ștergem la fund, au plâns nemulțumiți de felul în care îi îmbrăcam, am strâns părul fetițelor într-o coadă sau i-am ajutat să își sufle nasul! Și lista poate continua la nesfârșit. Nu am realizat niciodată că acelea au fost ultima dată când…

În viață ne confruntăm cu multe ”prima dată” și ”ultima dată”. Primele sunt ușor de simțit când nu ai mai trăit ceva asemănător înainte: când îți iei copilul în brațe, când îi schimbi scutecul, când pleacă într-o tabără, când îl auzi strigându-te Tata sau Mama, un sărut, un concert, o băutură, o mâncare, prima noapte de dragoste sunt doar câteva exemple. Cu ei, copiii noștri, am retrăit multe chestii din nou pentru ”prima dată”, ne-am bucurat cu ei, am trăit prin ei minunea de a descoperi frumusețea lumii. Copiii ne oferă acest prilej de a trăi multe, enorm de multe ”prima dată”.

Dar ce facem cu acele ”ultima dată”? Fiind atât de multe ”prima dată”, ”ultimile dăți” aferente vor lăsa în noi un univers traversat de furtuni, zile cu soare și uragane, Abia după ce au dispărut acele ”firescuri” de care spuneam mai sus, eventual ne vom da seama că niciodată nu vom mai avea acel moment, acea trăire, acea emoție, acea experiență. Dar cred totuși că este un lucru bun, pentru că dacă am ști, ar fi aproape imposibil să renunțăm, ”ultima dată” având acea pregnanță a despărțirii și chiar a morții însăși. Ei bine, ce poți să simți atunci când realizezi că gata, nu vei mai avea parte de acele ”firescuri” care odată reprezentau universul tău iar acum rătăcești printre milioane de alte universuri, căutând să te identifici cu vreunul. Unde și când dispar toate aceste ”prima dată” lăsând locul ”ultimei dăți”? Felul în care își fac apariția și dispar, brusc, total și complet, la fel de brusc ca durerea, dar în sens invers, este una dintre minunile despre a fi părinte.

Voi la ce ”prima dată” vă gândiți? Care dintre ele vă trezește nostagii?