Citeam printr-o carte ca cele mai frumoase si bune lucruri din lume nu pot fi vazute sau macar atinse. Ele trebuie sa fie simtite din adancul inimii. Eu cred ca este suficient sa fii cu cineva, cu acel/acea cineva, care iti face inima sa simta. Sa ai sentimente, cu alte cuvinte. Sentimentele vin si trec, precum norii pe cer. Ele au forme frumoase, forme atragatoare sau inspaimantatoare, ele te fac sa visezi cu ochii deschisi. In acest dute-vino al sentimentelor, raman zone neacoperite, precum in imginea de azi, sparturi prin care ceilalti te pot vedea, dincolo de sentimente, de trairi si dincolo de ceea ce ai dori sa pari. Sparturi care ofera acea cale prin care tu ramai „dezbracat” in fata lumii si prin care aflam ca esti stapan doar pe ceea ce faci, dar nu esti stapan si pe ceea ce simti. Ermetizand sentimentele, unii oameni ajung singuri, iar singuratatea acestora produce cele mai puternice zgomote.

De aceea, cred ca cel mai bine este sa ne exprimam dragostea si, chiar mai bine, sa o si simtim.

Astazi va prezint o imagine a Bucurestiului, de la etajul 13 al unui hotel.