Fiecare om este scriitorul propriei sale istorii. Traind in lumea asta imperfecta, avem parte de milioane de momente perfecte. Dar de unde vine perfectiunea asta?! Pentru mine vine din rezolvarea unor probleme, facand diverse lucruri care imi plac, observand lucruri aproape invizibile unora (o raza de soare printre ramuri, o pietricica stralucind intr-un morman de praf, un ciripit de vrabie in tumultul strazii, un zambet oferit de o bunica nepotelului neastamparat, etc), momente casnice si cate si mai cate. Purtand peste tot cu mine flacara bucuriei aprinsa, sper ca duc cu mine bucuria in toate colturile intunecate. Mai sper ca las in urma mea o dara de bucurie, asa cum degetele lasa urme vizibile pe un geam sau urme invizibile pe corpul iubitei. Cu cat mai inalta este fericirea de a trai sau de a crea momente pline de astfel de perfectiune, cu atat sunt mai adanci regretele de a nu reusi sa las in urma mea o urma de bucurie.

In fotografia de azi, darele de stropi efemeri in acel moment perfect al zilei, descriu perfect ca viata este scurta si ca trebuie sa ne straduim sa ne scriem propriile istorii astfel incat cei ce ne urmeaza sa fie incantati sa le citeasca.