Zilele trecute am avut o actiune intr-un teatru dintr-un oras din Bulgaria. O cladire neo-clasica construita intre anii 1898-1902, avand ca destinatie speciala, gazduirea teatrului. Sincer, acea atmosfera artistica, imbinata eficient cu un „aer” de muzeu a facut ca organziarea actiunii de care vorbeam sa para floare la ureche. De ce? Fiindca imi place sa vizitez muzee. Receptarea imaginilor din muzee imi provoaca o adanca emotie, creeaza multiple conexiuni, conducandu-ma in vremurile/in locurile de unde provin obiectul la care privesc. Intotdeauna, cand ne planificam vacantele, includem vizite la muzeele din zona si uneori facem chiar ocol de una-doua zile pentru un anumit muzeu. Bucuria de a avea in fata obiectul/tabloul pe care l-ai admirat doar in fotografii in albume sau pe internet este fara pret. Intensitatea cea mai mare a acestor emotii am simtit-o in fata Cinei cea de taina din Milano si a tabloului Laptareasa al lui Johannes Vermeer (Rijkmuseum, Amsterdam).

M-am oprit azi la o fotografie a Coroanei Reginei Maria, piesa expusa la Muzeul National de Istorie a Romaniei.  Trecand in revista fotografiile de prin muzee (acolo unde e permis, platesc taxa aferenta pentru a putea fotografia in tihna) mi-a fost foarte greu sa aleg una. Anul trecut, de 1 Mai am preferat sa colindam cateva muzee prin Bucuresti in schimbul traditionalului gratar la iarba verde. Impresia lasata de aceasta  coroana mi-a dezvaluit ”la cald” inclinatia ei catre simbolistica si catre pasiunea ei, bijuteriile. Impletite, aceste doua trasaturi, au dus la crearea celei mai frumoase coroane a unei regine a Romaniei. Pentru acei dintre voi care inca nu ati ajuns la MNIR, poate acum aveti un motiv in plus.

Muzee de arta, de istorie, case memoriale, muzee tematice (tehnice, al sexului, al diamantelor, etnografice, al fotografiei, de stiinte ale naturii etc), castele, palate, muzee ale figurilor de ceara, muzee de arta moderna, ruine antice, catedrale si altele, toate deopotriva au creat noi configurari conducand la o autonomie a ratiunii despre progresul oamenilor si ce a insemnat accesul la cunoastere. Am inteles ca muzeele pot atrage atentia asupra unor probleme, ca pot da voce celor exclusi. Intr-un muzeu am tendinta sa cred ca toti avem impresia ca ceea ce vedem este ceva etern. Oare?

Scriind, mi-am amintit o intamplare petrecuta acum vreo 5 ani la Muzeul de arta din Bucuresti, pe cand Bodo avea 4 ani. Era cam obosit si l-am luat pe umeri. Tocmai se aventurase sa escaladeze un Brancusi (incercare esuata) si-l saltasem fara sa fim depsitati de personalul muzeului si admiram, inca nauc de intamplare, un Grigorescu. Fara sa imi dau seama, ma apropiasem mai mut de tablou, iar Bodo, de sus de pe umeri scuipa cu indarjire portretul mult admirat (incercare esuata). Ingrozit, am luat viteza si cand in sfarsit am iesit din muzeu cativa porumbei se adaposteau la umbra. Fiindca il dadusem deja jos de pe umeri, el a iesit in fuga pe usa si a alergat porumbeii care … bineinteles au zburat inspre usa muzeului. Noroc ca numai unul a intrat pe usa in muzeu in timp ce noi am luat-o la sanatoasa de acolo. 🙂

Voua va place la muzeu? Preferati un anume tip de muzeu? Ati patit si voi intamplari de acest gen intr-un muzeu?