Nu-i asa ca si voua va place sa visati cum ar fi (fost) daca… ?!

Colindand prin magica gradina a castelului Reginei Maria de la Balchik, da, m-am gandit cum ar fi fost daca as fi fost eu locatarul acestui domeniu. Marea sa fie doar la un pas de mine si sa profit din plin de spectacolul naturii. Sa ma bucur de fiecare apus de soare si sa astept cu nerabdare rasaritul din ziua urmatoare. E imposibil sa asisti la un apus de soare si sa nu visezi. Visurile sunt copiii sufletului, si sunt minunate nu ca ar fi frumoase ci fiindca zboara la fel de repede ca si copilaria. Sa visam, deci. Sa ne lasam inima si sufletul deschise pentru a visa. Visand, pastram speranta. Sperand, devenim mai buni. Fiind mai buni, viata e mai plina de fericire.

Pariez ca acum ai fi incantat sa vezi un apus adevarat de soare, nu?! E ceva in fiecare asfintit care contribuie la schimbarea continua de la o zi la alta si care ne face sa ne simtim ca parte a unui intreg mare. Mie, aceste spectacole ale naturii imi spun ca fiecare dintre noi avem propriul loc si propriul rol in Univers. Ca progresam si ca uitam sa fim fericiti. Ca si fotografiatul, ma ajuta sa imi pun propriile probleme intr-o perspectiva, sa ma deconectez, sa reduc viteza si sa imi iau doza de fericire.

Sunset in Balchik