Am crescut mare cu Superman in gand. Cand am invatat sa inot, de fapt nu inotam. Zburam. Eram Superman. Suprafata apei era de fapt cerul senin de deasupra New York-ului iar eu „zburam”. Uneori eram Omul din Atlantis si inotam printre ruine antice ce ascundeau fascinante mistere.  Visand ca am superputeri era cel mai grozav sentiment. Va marturisesc un mic secret: chiar si acum, daca ar fi sa fie asa… o minune, tot sa zbor mi-as dori. 🙂 Sa fiu Superman; el este cam tot ce nu pot si nu sunt eu. Sa vad de deasupra cat de incredibil este Pamantul. Sa planez deasupra apei in orele rasaritului sau apusului soarelui. Daca am putea zbura ar fi fantastic. Paraplegicii spun acelasi lucru despre mers.

Pana la urma suntem toti niste fiinte umane care avem doar potentialul unui supererou. Nu?!