Ieri, am fost in sala la ceremonia de absolvire dintr-un liceu calarasean. Emotii, lacrimi, zambete, flori, caldura (sufleteasca dar si ambientala), discursuri…cam tot ce trebuie pentru a crea amintiri frumoase absolventilor dar si pentru a ne crea, noua parintilor, o poarta catre timpul trecut, catre liceu.

Brusc, eram 2 eu in sala: ma confruntam cu mine liceean. Am realizat ca la momentul absolvirii, toata lumea iti spune sa iti urmezi visul. Dar spune oare cineva sa te si trezesti? Si apoi, as fi vrut sa le spun celor prezenti ca jumatate dintre ei vor merge atat de departe in viata cat nici ei nu au visat. Ca o parte din ei vor mai merge doar un pic mai departe de aici, poate in cautarea unui loc de munca stabil, poate se vor muta de colo colo, poate vor face cateva calatorii extraordinare. Cati oare vor face ceva cu adevarat valoros? Si cati dintre ei vor descoperi dragostea adevarata? Dar adevarata iluminare? Poate unul? Restul vor face compromisuri, gasind scuze, cautand pe cineva sau ceva pe care sa arunce vina. Majoritatea se intrebau ce vor face dupa liceu? Nu stiu daca insa isi aminteau ca in prima zi de liceu se intrebau cum se vor descurca in liceu. Va amintiti deja, nu-i asa, de aceste intrebari existentiale?

Le-as spune sa aleaga sa fie fericiti, sa isi poarte seninatatea din aceasta zi pentru tot restul vietii si sa nu se lase „umbriti” de ceea ce vor descoperi foarte curand: de rautatea oamenilor. Ca viata li se asterne in fata ca un camp acoperit cu zapada si sa fie atenti la fiecare pas facut, ca el va fi vizibil. Le-as spune ca un tanar care astazi este absolvent si care maine inceteaza sa invete, va fi un om needucat poimaine si ca vor vedea asta in viata ca a putea sa iti pastrezi calmul in cele mai diverse situatii, este un semn al educatiei.

Ce mi s-a parut nostim, a fost ca discursurile celor de pe scena se adresau unei multimi de tineri imbracati in acele uniforme robe si sepci, ca individualitatea poate fi una din cheile succesului. Cred ca una din cheile succesului este ca noi, generatia parintilor acestor tineri, sa avem incredere in ei si sa le cream, cat mai este timp, un sistem al aprecierii valorii reale nu al valorilor ce nu isi au locul in ecuatie.

Fotografia de azi este o „fantoma” a versurilor cantecului Ani de liceu, cu ursuletul carn uitat intrun colt.