Doua intamplari din saptamana ce se incheie mi-au reamintit mai mult decat era nevoie ce inseamna moartea. Da, moartea.

1. Pisica favorita a lui Bodo, Foa, a fost otravita. In timp ce mieuna sfasietor, incerca sa vina mai aproape de noi, probabil sa ne spuna despre grozavie si sa o ajutam. Nu am reusit sa o salvam.
2. In fata usii, am gasit cazuta o pasaruica foarte frumos colorata. O stiam din fotografiile wildlife si nu credeam ca o sa am vreodata sansa sa o vad atat de aproape. Un pescarus albastru. Am luat-o in palma, am mangaiat-o incercand sa o linistesc si mi-a cantat un tril. Fiind caldura mare, m-am gandit ca inauntru i-ar fi mai bine. Cum am pasit pe usa, s-a arcuit si a cantat minunat. Prelung, puternic si emotionant. Cantecul ei de … lebada. Apoi a murit intr-o clipita.

Mi-a trecut prin cap ca e posibil ca toti sa ne gandim la acelasi lucru: sunt prea special pe lumea asta, asa ca Dumnezeu ma binecuvanteaza cu mai mult timp ca sa traiesc. M-am gandit ca intr-o zi eu, fiecare dintre noi vom reprezenta un mesaj despre moarte, un motiv de meditatie pentru aceia care inca vor trai si ca daca nasterea este o manifestare a vietii, moartea, este o alta.