Cunoasteti acel sentiment ca pierdeti bucuria unor momente din cauza stresului si a oboselii care va copleseste, nu?! Vorbesc despre acele momente ce ar avea puterea sa ne improspateze spiritul, sa ne dea acele semnale ca totusi viata este frumoasa si ca mai exista si altceva in afara de fuga nebuna dupa termene. Cred ca Divinitatea chiar ar fi indreptatita sa se supere daca incetam sa simtim frumusetea unor momente. Divinitatea ne ofera astfel de momente ca si dovada ca are grija de noi, nu numai materiala dar si spirituala, oferindu-ne astfel de momente pentru renasterea spirituala.

Ma gandesc la acele momente cand mirosul unei cafele proaspat facute te ispiteste, facandu-te sa uiti ce naiba te chinuiai sa faci, ma gandesc la felurite momente care in adancul gandurilor iti provoaca bucuria atat de pretioasei dar efemere vieti. La momentele care te fac sa te pierzi in simplitate si care iti amintesc ca rostul in viata nu este sa cauti avere sau maretie, ci adevarata intelepciune, libertate si bucuria vietii.

Cele trei surori din imaginea de azi erau un ocean de fericire in acea zi calduroasa de vara. M-am strecurat in acest ocean si am profitat de el la maxim, amintindu-mi de bucuria unei vieti simple si nu de bucuria realizarii unui task intr-un tight deadline. In linistea stinghera ce se lasase in mintea mea, spiritul era cel care jubila: Am mai castigat putin teren!