Stim cum aratam datorita oglinzii si fotografiilor, dar atunci cand suntem pe afara printre prieteni, straini, persoane iubite, propria noastra fata este invizibila pentru noi. Da, ne putem vedea alte parti, brate, picioare, maini, umeri, piept dar numai privindu-ne din fata, si nimic din spatele nostru (cu exceptia dosului picioarelor atunci cand le ridicam). Niciodata nu ne vom vedea fata, in ciuda faptului ca fata reprezinta esenta identitatii noastre; cardurile de identitate, pasapoartele si alte legitimatii nu contin poze ale mainilor si picioarelor noastre. Probabil ca ne-ar fi destul greu sa ne identificam propriile picioare in niste fotografii izolate ale unor picioare, ca sa nu mai vorbim de urechi sau de cot in niste close-up-uri. Totul este atat de familiar in contextul unui intreg, dar cu totul si cu totul de nerecunoscut cand un intreg se ia bucata cu bucata. Devenim straini pentru noi insine, si daca nu realizam cine suntem, este numai pentru ca societatea ne impinge sa traim in ochii si pentru ochii altora. Cine rezista, rezista. Cine nu…nasol! Suntem inlantuiti de propriul nostru control. Viata nu este decat acea permanenta batalie in care sa gasim cheia care sa deschida fiecare coltisor al sufletului nostru.

De aici, cred ca singurul conflict real pe care il ai in viata nu este cu alte persoane, ci este cu tine insuti. Suntem atat de concentrati pe ceea ce „trebuie” sa fim, astfel incat uitam sa luam in calcul si lucrurile care ne fac ceea ce suntem cu adevarat. Cand vom realiza ceea ce ne inspaimanta cel mai mult, sigur ni se va dezvalui si ceea ce conteaza cel mai mult pentru noi in viata. Nu vom gasi ingeri in iad, eventual doar demoni care stiu sa se joace (dur) cu ai nostri.

In acelasi timp, ar trebui sa invatam sa avem mai multa rabdare, dar ce pacat ca nu avem timp pentru asta.

Tu cand ai reflectat ultima data la cine esti tu cu adevarat?