Supranatural

Era o zi minunata de vacanta, numai buna sa faci ceva maret. Doar cateva zile ne desparteau de finalul vacantei si revenirea la cele lumesti. Impreuna cu familia prietena cu care strabatusem muuulti kilometri, ne propusesem sa ne racorim cateva zile prin cateva locuri in Slovenia. Zone turistice, oferte de cazare multe, stateam linistiti ca vom gasi cazarea la care visam. O brosura pusa la dispozitie intr-un centru de informare turistica ne infatisa pagina cu pagina, frumusetea si istoria locurilor dar si multitudinea ofertelor de cazare. Si uite asa, la o terasa, intr-o mica localitate slovena, dupa ce gustasem din aerul rece al pesterii Postojna , mancand ceva local, am inceput sa ne cautam locul in care sa ne cazam. Si pensiune dupa pensiune, pagina dupa pagina, toate raspunsurile erau invariabil: Regretam, nu mai avem camere libere. Pfuuuu! De pe una din paginile brosurii ne radea o pensiune situata fix in fata unei alte mari atractii din zone – Castelul Predjama, pe care oricum il aveam in program pentru a doua zi. Imposibil sa gasim acolo cazare, ne-am spus, dar am sunat si …surpriza de proportii: aveau camere libere! Dupa vreo 20 de km am ajuns! Minunat, o priveliste magnifica, lume, tarabe, masini, era aproape ora 21, lumea era la masa, se manca, se bea, ce mai…o adevarata atractie turistica. Ne-am parcat cu greu, ne-am cazat si cat timp ne-am facut un dus sa coboram si noi la masa, probabil a trecut vreo jumatate de ora si afara se inserase de-a binelea. Vio a ramas in camera, acuzand oboseala acumulata. Am coborat impreuna cu prietenii nostri (mama, tata si doi copii) si programul de surprize continua: nu mai era niciun turist pe acolo. Toate mesele goale, in parcare decat cele doua masini ale noastre plus inca una, tarabele disparute/inchise. De mancare?! A nu, noi inchidem acum! Say what? Ceva de baut? A nu, am inchis! Am ramas pe terasa cu vedere magnifica asupra castelului care era doar la vreo 100 m de noi sa fumam, sa ne racorim. In scurt timp, seful ne cheama si ne face un mic instructaj: ne pune in  brate un manunchi de chei si incepe si ne indica un sir de usi si grilaje ce OBLIGATORIU trebuie inchise peste noapte. Hmmm…Pana sa ne dezmeticim, se suie in masina din parcare si brrruumm…pleaca, lasandu-ne masca: eu cu Bodo si cu Ruxa, si cei 4 din familia partenera. Afara noapte ca smoala. In fata noastra, castelul luminat de niste reflectoare ce isi schimbau culoarea: mov, albastru, galben, rosu, verde, alb. O liniste de ni se auzeau gandurile pe acea terasa. Ne dureau urechile de atata liniste. Eram inca nauciti de ce ne fusese dat sa traim si deodata din adancurile padurilor din jur incepe a canta o bufnita. Brrr…Am strans randurile de urgenta si am inceput sa dam glas unor ganduri ca acelea pe care le auzi in filmele ieftine de groaza, cu adolescenti, dar incercand sa nu ne auda copiii. Incercand sa fim lucizi, ne-am propus sa facem o mica plimbare in jurul pensiunii. Cele 2-3 casute din preajma erau scufundate intr-o mare bezna iar linistea ce ne provoca dureri de urechi era sparta insistent de chemarile bufnitei. Ne-a trecut repejor cheful de plimbare prin jurul pensiunii iar inspre castelul ce parea din ce in ce mai ciudat, nici macar nu am indraznit sa ne propunem sa mergem, in ciuda celor 50-100 m ce ne desparteau. Asa ca, inghitind in sec, am inchis pe rand in urma noastra seria de usi, grilaje si portite pana am ajuns in camere, pentru a ne odihni. Vio, ne-a intampinat cu cateva intrebari care m-au aruncat brutal in haul unei dileme: WTF? Ne-a spus ca dupa ce am coborat din camera, pe hol a fost zarva mare si ca a apreciat ea ca a sosit un autocar de turisti care s-au cazat in acea pensiune si ca bine ca am urcat ca poate de aceea s-au potolit. Ca s-au alergat niste copii pe hol, ca s-au strigat in nu se stie ce limba, ca au tarat trolerele pe hol, ca au fost multi si galagiosi. Si acum cand scriu, simt cum parul mi se face maciuca doar la gandul ca eram singuri in acea pensiune ce avea in total 5 camere dintre care doar doua erau ocupate, si anume de noi. Am refuzat sa gandesc pe aceasta tema, raspunzand ca probabil din cauza oboselii a avut „auzenii” insa in timp ce vorbeam incepeam sa iau in considerare niste aspecte: marimea cheilor de la grilajele ce duceau la etajul cu camere, dispunerea ferestrei pe tavan, existenta a 8 (opt) taburete dispuse in cerc in conditiile in camera noastra era de 4 persoane, nu stiu ce fel de clanta etc. Pe scurt, mi se parea ca totul incearca sa imi transmita un mesaj subliminal, o ultima avertizare: Nu se joaca cinstit pe aici! Incercand sa nu bagam copiii in sperieti, am evitat sa continuam discutia (care oricum ne cam ingrozise) si ne-am bagat in paturi pentru a ne culca. Firesc, am deschis internetul, cautand informatii despre castel cu singurul scop de a stii cate ceva despre el maine la vizita. Ca intr-un film de groaza, rezultatele cautarii pe Google imi defilau prin fata ochilor, randuri din care desluseam: unul din cele mai bantuite castele din lume, investigat si dovedit ca bantuit de echipa Ghost Hunters de pe Sci Fi Channel, o istorie violenta de vreo 700 de ani, loc in care au avut loc nenumarate schingiuri, crime etc. Nu am citit nimic mai mult, am ignorat fereastra din tavan pe care deja ma asteptam sa vad chipul vreunui varcolac holbandu-se la noi, mi-a luat ceva timp sa ma persuadez ca situatia ar fi alta, am inchis ochii si m-am trezit in dimineata urmatoare. In graba am coborat cu totii sa mancam si sa vedem ce mai e pe acolo, jos era seful si inca vreo 4 persoane si ma jur ca s-au uitat ciudat la noi, in genul: Hei, inca sunteti aici?  Am mancat un mic dejun copios iar spre bucuria mea, deja grupuri de turisti incepusera sa soseasca si ma linsitisem la gandul ca nu vom fi singuri prin acel castel super bantuit. Am petrecut vreo 3-4 ore in castel si in pestera in gura careia este construit acesta, nu ne-am intalnit si nici nu am simtit prezenta vreunei fantome si abia tarziu in seara aceea, intr-o alta pensiune, tot in Slovenia, departe de acest castel, am citit mai multe despre acest loc pe internet.

Faptul ca exista alternative la unele situatii nu inseamna ca ti se pot aplica si tie. Uneori, toate alternativele disponibile pentru o situatie data par a te indruma catre singura varianta pe care, chipurile o alegi, dar care de fapt, iti era sortita. Uneori trebuie doar sa acceptam ca nu ne putem explica totul.

As incheia aceasta postare spunand ca sa fi puternic nu este despre a nu-ti fie frica, ci despre confruntarea cu temerile tale.

Voi ati trait experiente supranaturale, paranormale?

Mai jos, sunt cateva imagini in care am incercat sa redau atmosfera din aceasta postare, imagini facute cu acea ocazie, la castelul Predjama.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.