Va amintiti reclama aia cu „Zboara, puiule, zboara!”, nu?! Ehh, a venit vremea sa spun si eu aceste cuvinte! Sigur ca nu unui pui de gostat, ci chiar puiului meu.

A venit timpul in care eu, in acelasi moment in care este Ruxa acum, acum muti ani, imi dadeam seama ca „acasa” este acel loc in care este legat unul din cele doua capete ale vietii. Nu mult dupa aceea, sentimentul de acasa a fost eclipsat de altele, confirmandu-mi ca nimic pe lume nu ma facea sa ma simt in siguranta ca atunci cand eram acasa.

Imi pot da seama acum, ce probabil simte fiecare parinte atunci cand copiii au crescut si pleaca de acasa: student, in alt oras, in alta tara, pe alta strada etc. Ca ceea ce toti stiau ce inseamna acasa, se schimba. Ca eu, ca tanar ce abia asteptam sa zbor, nici macar nu constientizam prin ceea ce trec parintii. Eram atat de entuziasmat, atat de dornic sa plec, incat nu-mi dadeam seama de ce se intampla cu ai mei, ca zburam si eu din cuib si ca intregul univers al lor urma sa schimbe. Ca pentru ei, plecarea noastra nu insemna doar un castig (in ce priveste evolutia noastra ca oameni) ci si o pierdere, in acelasi timp. O pierdere a unor parti din ei insisi: acea parte a vietii lor ce fusese focusata pe noi timp de 18 ani. Iar eu nici macar nu imi dadeam seama…

„Zborul” de acasa trezeste sentimente ciudate in fiecare dintre cei implicati. Nu numai cel care pleaca simte lipsa celorlalti si viceversa precum si locul, dar toti vor simti ca nu vor mai fi aceiasi.

Insa, plecarea reprezinta o cheie catre aspiratiile nu numai ale copilului dar si ale parintelui. Acasa reprezinta cu adevărat cel mai bun loc unde ai putea fi ca tanar, dar, din pacate, nu este si o optiune disponibila pentru aceia care stiu ce vor.