Apa sarata

Cineva spunea ca apa sarata, adica sudoarea, lacrimile, apa marii, pot fi remediul pentru orice. E ca atunci cand pui la loc ceva care lipseste, ceva care s-a consumat. Si fiindca apa marii ne cam lipseste, astazi m-am oprit la ea, la mare, cu atat mai mult cu cat este 1 de mai si pe alte vremuri se obisnuia ca la malul marii sa fie cele mai tari petreceri.

E ceva magic legat de mare, oamenii sunt atrasi de mare, parca se iubesc mai mult cand sunt la mare, inoata in mare, se joaca in mare, o privesc si viseaza mai mult la mare. Chiar nu stiu de ce noi oamenii suntem atat de dedicati marii. Poate pentru ca am evoluat din mare acum mult timp si, un fapt biologic interesant, ca avem in venele noastre aceleasi procente de sare care exista si in apa marii. Intorcandu-ne mereu la ea, ne intoarcem de fapt, de unde am venit.

Nu stiu cum sunteti voi, dar mie imi place sa privesc marea, fie vara, fie iarna. Am petrecut mult timp urmarind val dupa val, lasand vantul sa imi sufle in fata (parul il am tuns scurt, dar mi-am imaginat cum imi sufla si in par, ca lui Leonardo di Caprio in celebra scena din Titanic), lasand apusul sa imi aduca liniste in suflet si in inima si permitandu-mi sa ma explorez, ajungand sa imi gasesc confortul in ritmul marii. Plimbandu-ne pe plaja, simtind mirosul sarat al aerului, ascultand valurile cum se sparg sacadat de tarm, simtind firicelele de nisip sub picioare, cred ca putem sa ajungem mai aproape de raspunsul la intrebarea filozofala de ce am venit pe acest Pamant. Petrecand timp cu Marea, vei gasi raspunsuri la intrebari despre care nici macar nu banuiai ca exista. Ajungi astfel sa intelegi Marea. Dar nu e suficient. Trebuie sa o asculti, sa ii urmaresti toanele pentru a ajunge sa o cunosti, sa o repsecti si sa o iubesti, la fel ca pe o femeie. Ea te poarta pe curentii ei pana departe, unde te simti complet pierdut, pentru ca mai apoi sa te aduca inapoi la mal (adica la realitate) cu sare uscata pe obraji si graunte de visuri care iti trec printre degete ca nisipul. Este aproape o necesitate sa fii temporar suspendat intre ceea ce a fost si ceea ce va fi sa fie. Este ca si cum ai fi in tara posibilitatilor, iar realitatea se poate intinde atat de mult pe cat esti in stare sa visezi, o adevarata oglinda a gandurilor noastre.

Inima unui om seamana foarte mult cu marea, avand propriile sale furtuni si valuri, iar in adancuri ascunzand perle.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.