Ma uit la pagina de start a blogului si este ca si cum m-as holba la mine insumi si nu sunt sigur de ceea ce vad. Nici macar nu sunt sigur de ceea ce as vrea sa vad!

Vad fotografii in culori vibrante sau cenusii, chiar alb-negru, vad locuri, chipuri, lucruri. Recitesc unele postari si ma gandesc ca as fi putut sa scriu mai mult sau in alt mod despre cate un subiect dictat de fotografia postata. Ma face sa ma uit in interiorul meu. Uitandu-ma in oglinda clasica, vad aceeasi fata zilnic. Este acelasi invelis al persoanei care mi se arata din ce in ce mai mult, pe masura ce mai apare cate o postare aici. Ma uit la mine intr-o bucata de sticla dar care nu este oglinda, este ecranul. Uitandu-ma in adancurile propriilor reflectari, am descoperit ca imi pot afla parti ale adevaratului sine. Si ca orice oglinda de pe lumea asta ma ajuta sa imi descopar imperfectiunile si in acelasi timp, ma ajuta sa le ascund. Uitand-ma mai bine, ma face sa ma simt mai mult un aliat decat un opozant al meu, si sa imi dau seama ca fiecare dintre noi aratam bine in propriile noastre oglinzi.

Oglinzile in care ma reflect in fotografia de azi sunt din sala oglinzilor a Muzeului de arta din Craiova, gazduit de palatul Jean Mihail.