Imi doresc ca anul 2016 sa fie ceea ce imi amintesc sa fie un an normal, adica lucrurile bune si frumoase sa se intrepatrunda cu cele mai putin frumoase in acel echilibru simbolizat de conceptele Yin si Yang. Unii ar spune ca normal inseamna perfect si ca singurele persoane care ar putea avea parte de normalitate sunt acelea care nu sunt afectate de rahatul ce se intampla in jurul lor. Dar normalitatea este subiectiva, este modul care defineste cum ne simtim noi in propriile noastre vieti, avand in minte ceea ce detinem, cum ne-am straduit sa ajungem ceea ce suntem. Normalul nu este sa fii cel mai frumos, sa fii bogat, sa ai cine stie ce masina/telefon/haine etc. Pentru mine, normalul este familia si dragostea, siguranta, locul de munca, rasetele, imperfectiunile pe care mi le descopar, curajul si speranta, ambitia, sa umblu cu picioarele goale in iarba. Este starea mea de normalitate. Este ciudat totusi ca, tocmai o zi normala, plina de toate cele ce le-am spus mai devreme, este prima care intra in umbra uitarii. Nu-i asa?! Cate zile normale va amintiti? Dar cate zile pline de suparari si tensiuni le aveti si acum proaspete in trairi?

Starea de normalitate pe care v-o prezint azi a fost surprinsa la Fundatica, la piscina unei minunate pensiuni de care o sa va vorbesc altadata.