Ruine

Citeam pe undeva cum ca oamenii din antichitate credeau ca ceea ce gandesc nu le apartinea lor. Credeau ca este un ordin transmis de vreun zeu sau zeita: astfel Apollo le ordona sa fie curajosi, Athena sa fie intelepti, Afrodita sa se indragosteasca s.a.m.d.

De tanar imi doream sa vad Parthenonul la lumina lunii pline. Am mai spus, cred, ca noptile cu luna plina sunt magice pentru mine. Sa vad cum Luna ar pluti pe deasupra Parthenonului ca o zeita seducatoare imbracata in vestmantul acela alb iar puzderia de stele de pe cer, in licarul lor, sa para ca niste servitori ce se pleaca in fata ei. Nu stiu daca era un ordin dat de Athena (in cinstea careia a fost ridicat templul), dar uitandu-ma la Parthenon pentru prima data in viata, m-am trezit ca sufletul imi era in sarbatoare. Era dimineata, deci nu era luna plina, dar la acea data Luna era in stadiul de luna plina deci pot spune ca mi s-a indeplinit un vis (sau ca am indeplinit intrucatva, un ordin al zeitei Athena). Sub acea lumina tandra a diminetii, inconjurat de aroma fierbinte a unei zile de inceput de vara ateniana si de aerul curat si sarat oferit de Marea Egee care se afla foarte aproape, am simtit o parte din energia secolelor ce au trecut. Legendarele comori, in somnul lor linistit sub lumina stralucitoare, isi pazeau secretele milenare. Cele 6 Caryatide ale Erechtheion-ului parea ca se aflau in alerta. Aceste fecioare fara varsta, cu parul impletit maiastru, priveau nostalgic catre ce a mai ramas din Parthenon, pastrand in pieptul lor de marmura, pretioasa speranta ca poate totul va fi din nou, ca la inceput, chiar daca originalele sunt adapostite in muzeul Acropolis.

In definitiv, nici nu erau motive de ingrijorare: conditiile meteo erau excelente la fel ca si majoritatea conditiilor de cazare din Athena si nemaivorbind de mancarea de la localurile din Athena. Pe fetele unora dintre turistii prezenti se citea dezamagirea ca Partenonul nu este atat de aratos in realitate ca si in brosurile de prezentare, astfel ca erau preocupati de propria lor imagine, poate vor arata si ei mai bine si mai fericiti in fotografii decat in realitate. Altii, in graba de a face milioane de fotografii, nu mai aveau timp sa priveasca minunatia si pe viu, sperand ca in fotografii vor gasi acasa toata acea atmosfera pe care o pierdeau la fata locului. Altii, depunand eforturi sa para cat mai docti, faceau remarci serioase privind eroziunile produse de ploi, poluare, incalzire globala etc. Altii erau acolo pur si simplu intamplator, ca urmare a vreunui program al excursiei din care faceau parte. Altii, erau acolo ca sa vada, sa simta, sa se umple de frumosul legendelor vechi de mai bine de 2000 de veri care au conferit acestor monumente, serenitate si atmosfera celesta.

Ratacind printre ruinele de pe Acropolis ma gadeam ca ele sunt acolo pentru a vorbi acelora care inteleg limbajul lor mut, avand rolul unor profesori renumiti care au multe de spus despre viitor, nu numai despre trecut. Admirandu-le, ai ocazia sa simti impactul uimitor pe care istoria lor a avut-o asupra mostenitorilor lor, adica a noastra si sa te gandesti ca multe dintre ruinele antice sunt mult mai frumoase si mai trainice decat majoritatea constructiilor din aceasta epoca moderna.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.