Amintiri

Camera noastra avea un perete in comun cu bucataria apartamentului in care locuiam pe vremea cand eram copii. De acolo se auzea zdranganitul vaselor in timp ce Mamaia le spala/gatea/ne pregatea masa. Tot de acolo razbateau franturi din discutiile purtate de Mamaia cu diverse vecine in timp ce serveau cafeaua facuta neaparat cu caimac. Un alt perete al camerei noastre era comun cu baia apartamentului vecinilor. Ei bine, de acolo il auzeam pe vecin cum canta in baie. Pe un perete isi avea locul un afis mare, lucios cu o tanara cu trasaturi asiatice, intr-un costum de baie albastru, pe o plaja exotica. Intr-un colt al lui, scria mare si frumos HUSQVARNA. Nu am stiut pana dupa revolutie ce naiba ar fi putut sa insemne acest lucru. Ma gandeam ca e marca de la care provine costumul de baie sau chiar ma gandeam ca e vreo insula cu acest nume. Va puteti imagina mandria cu care aratam acest afis (pe care imi amintesc ca il aveam de la unchiul Gigi) tuturor prietenilor?! Undeva, in dulapul in care ne tineam cartile pentru scoala, le gasisem loc unor ambalaje de tigari, ciocolata, guma si alte produse de „contrabanda”. Aceasta colectie reprezenta un alt motiv sa ne mandrim printre copiii de la bloc, alaturi de colectiile de timbre, de surprize cu artisti sau cu masini. Din sufragerie, cand ai nostri aveau musafiri, distingeam cu usurinta rasetele si fractiuni de discutii, lucru care ne faceau aproape sa inebunim pentru faptul ca nu eram si noi lasati acolo, printre ei, decat pana la o anumita ora. Bineinteles ca dupa acea ora, cand trebuia sa ne retragem la noi in camera, aveam nevoie extrem de des sa mergem la toaleta, acest lucru insemnand ca trebuia sa trecem prin sufragerie si astfel, mai aveam ocazia sa culegem de la fata locului, cateva impresii. La un moment dat, pentru a usura intr-un fel situatia in care ne aflam, frate-miu a improvizat un fel de „telefon” ce avea capacele de la cutii de crema de pantofi, drept receptori, legate intre ele de o sforicica. Unul dintre receptori era pozitionat in sufragerie sub o vitrina iar firul era intins pana la noi in camera (crezand ca nimeni nu il vede) unde noi incercam sa deslusim cele ce aveam impresia ca se auzea in celalalt capac. Gasisem acest „echipament” intr-o carte cu idei pentru copii isteti, ceva de genu`. Daca musafirii veneau insotiti de copiii din dotare, totul era in regula. Stateam cu totii in camera noastra si ne gaseam cate ceva de facut. Tot in sufragerie era impodobit bradul de craciun. Cata bucurie, cat freamat. Imi amintesc ca ma intindeam pe jos, astfel incat capul sa fie sub brad, ca sa privesc bradul de jos in sus. Stand așa, ma simteam ca intr-un salon minunat luminat si decorat, in care toate acele decoratiuni din brad (figurine din ciocolata, globuri in forma de diverse personaje etc) prindeau viata si astfel paseam in povestea lor. Sufrageria era inima casei. Aici era telefonul la care trebuia sa gasim fel si fel de metode de a vorbi fara sa fim interceptati de catre ceilalti ai casei. Televizorul domina camera, atragand privirile imediat ce intrai in sufragerie, de pe el zambind cu eleganta o balerina din portelan. In fata lui ne strangeam cu totii sa urmarim Dallas sau emisiunile de divertisment de sambata si duminica de la pranz, zile in care luam si masa tot aici, folosind tacamurile cele bune, bineinteles. Meciurile de fotbal erau adevarate ocazii in care gasca lu frate-miu se strangea sa vada meciul color si traiau impreuna fericirea cand Steaua sau Romania dadeau vreun gol. Serile le petreceam cu Mihaela iar mai apoi, pe masura ce am crescut, cu emisiunile si serialele de la bulgari. In biblioteca plina de carti imi gaseam intotdeauna ceva de citit, evadand astfel prin magicul portal ce mi-l deschideau. Pe rafturi, in fata lor, bibelourile si diverse chestii din cristal, stateau trufase, „constiente” fiind de dorinta de nestavilit a gospodinelor din acea vreme, de a le avea in casele lor. In spatele uneia dintre multele usite ale bibliotecii si vitrinei, se ascundeau borcane cu dulceata, ciocolata chinezeasca sau cine stie ce alte minunatii „straine” procurate cine stie cum si cine stie de pe unde. Din borcanele cu dulceata de caise, furam samburii de caise, desfacand celofanul borcanelor, inlesnind astfel deteriorarea acestora, spre disperarea lu` Mamaia. In alt sertar, mirosul de esenta de parfum de trandafir din Bulgaria, indica faptul ca acel sertar ii apartine. Undeva in dormitorul parintilor, intr-un sertar, isi pastrau cartusele cu tigari din care, cu dibacie, si eu si frate-miu sustrageam cate un pachet. Trecand prin dormitorul parintilor, ajungeam pe balcon. Nu va pot spune prin cuvinte ce priveliste se deschidea in fata privirilor. De la etajul 4 la care era apartamentul, cred ca aveam una dintre cele mai frumoase panorame: in dreapta aveam acces direct la privelistea asupra Plajei Centrale, apoi Parcul Central iar inspre stanga, Hotelul Parc si mai apoi Hotelul Calarasi si piata din fata palatului prefecturii. Planul mai apropiat era reprezentat de intersectia care la acea vreme juca un fel de rol de ceas de la Universitate, in care majoritatea oamenilor isi dadeau intalnire. In aceasta intersectie erau cofetaria Pescarus (Doamne, ce arome de prajituri ne invaluiau zilnic din laboratorul ce era chiar sub fereastra noastra) si restaurantul Pescarus de pe terasa caruia se auzeau zilnic cantecele la moda, interpretate de o formatie. Cu ajutorul unui binoclu, de pe balcon, Mama ne urmarea orice miscare pe care o faceam atunci cand eram la plaja iar noi, inainte de a pleca la plaja, stiam cine este si in ce loc pe plaja ii putem gasi. Revenind in bucatarie, la „vatra” casei, ei bine, aici in permanenta se facea cate ceva: mancare (ciuperci la cuptor, ostropel, parizer prajit, ciorba de perisoare, eternele snitele si chiftele sunt doar cateva dintre minunatiile care imi vin in minte acum), rulade, prajiturile alea in forme de „nuci”, gogosi, conservele pentru iarna, tot aici tata facea diverse lucruri din placaj pe care le pirograva, la fereastra Mamaia punea de mancare pentru pasarele, astfel incat era mereu galceava iar eu, tot in bucatarie imi tineam borcanele cu hamsteri. Era un mic divan in bucatarie care ne atragea ca un magnet si pe care ne bateam mereu. Aici ne strangeam la cafea, aici am fumat prima tigare cu ai mei (la petrecerea de majorat), in serile cand era luat curentul aici ne strangeam in jurul unei lampi cu gaz si ne incalzeam la flacara aragazului peste care puneau ai mei o plita de fonta.
Cumva, simt ca sunt nevrednic de o asa traire intensa, insirand aici, acum, aceste lucruri. Sunt amintiri a ceea ce pentru mine inseamna „acasa la parinti”, amintiri ce imi pastreaza copilaria vie in suflet, amintiri care imi asigura teleportarea in universul de atunci, cand bula in care traiam inca era intacta si in care credeam ca vom trai vesnic. Tot ce aveam nevoie, tot ce voiam, tot ce iubeam erau acolo. Tot acolo mai era o categorie de lucruri: lucruri pe care nici macar nu stiam ca le-am avut pana in momentul in care nu le-am mai avut. Acestea intregeau acel sentiment de acasa.

Ne mangaiem traind amintiri dragi, pastrand valoarea lor originala ca imagini, sunete, arome, trairi. Retraindu-le, nu devenim istorici dar poate niste „aproape” poeti, cred ca da, emotiile pe care le traim nefiind altceva decat o expresie a unei arte poetice pierdute.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.