Este din nou vremea povestilor, a cadourilor, a Craciunului. Capacitatea de a ne vedea vietile ca pe niste povesti si de a le impartasi cu altii este, cred eu, baza a ceea ce inseamna sa fii om, sa fii uman. Folosim povestile pentru a ne ordona si a ne intelege propria viața, pentru a defini cine suntem, si chiar pentru a ne construi realitatile: am fost, sunt, voi fi. Ne povestim visele, ne povestim zilele si ne organizam amintirile in povesti pe care le spunem altora si, in acelasi timp, chiar si noua insine.

Era seara de Ajun, in anul in care terminasem facultatea. Din cauza ca salariile de debutanti pe care le aveam la acea vreme acopereau doar o mica parte din nevoile cu care incepeam sa ne confruntam (Ruxa avea doar 2 luni), nu ne permiteam niste cadouri pe care sa ni le oferim de Mos Craciun, dar asta nu insemna ca ne iubeam mai putin. Fericirea de a fi impreuna era mai presus de toate. Iesisem la plimbare in orasul care usor, usor se linistea dupa goana specifica sarbatorilor. Chiar daca cele mai multe magazine erau deja inchise, ghirlandele de luminite sclipeau in vitrinele acestora. Bucurosi ca „prinsesem” un pic de timp liber, Ruxa fiind lasata in grija bunicilor, ne plimbam pe strazi, fericiti si cu acel sentiment al eroinei din povestea „Fetita cu chibriturile”. La un moment dat, am gasit un magazin (unul dintre acelea din anii 90, in care intrai si gaseai tot ce doreai, de la paine si gaini congelate pana la lopeti, pantofi, vopsea de par, caiete, chiloti si multe altele) care inca nu era inchis. Cu cativa lei in buzunar, am intrat gandind ca poate sansa imi va surade si voi putea sa cumpar ceva ca sa ii ofer de Craciun sotiei mele. In spatele tejghelei era un raft cu produse cosmetice care mi-a atras atentia si, din multimea de produse de acolo, se distingea unul: tusul de ochi. Bineinteles ca banii din buzunar nu ajungeau pentru a putea achizitiona cadoul dorit, insa Gela, patroana magazinului, a zis ca ne poate trece pe caiet cu restul de bani care ne lipseau. Sa va mai spun ce fericire m-a cuprins atunci?! Aveam, in sfarsit, un dar pentru Vio a mea: o cutiuta plina de fericire, de dragoste, de lumina, de speranta! In ani, au urmat alte si alte daruri, insa pentru mine, acela inca poarta un volum imens de sentimente si emotii ce ma incearca mereu in preajma Craciunului. La schimb am primit unul dintre cele mai frumoase daruri: increderea.

Asta e povestea mea. Nu stiu unde mergem, dar stiu că mergem undeva unde este frumos si stiu ca inca suntem pe drum … Pana acum a fost o aventura frumoasa. Intotdeauna va fi asa! O adevarata poveste de dragoste nu are final. Pe masura ce imi analizez misterul propriei evolutii, în locul binelui si raului gasesc doar povesti, terminate sau neterminate. Inuitii cred ca povestile au o putere unica, aceea de a captura suflete. Felul in care traiesti fiecare zi este o propozitie din povestea vietii tale. In fiecare zi, noi alegem daca propozitia se incheie cu un semn de întrebare, un semn de exclamare sau cu puncte puncte. La fel cum muzica este o insiruire de sunete care are sens, o pictura este o alaturare a unor culori care are sens, la fel și o poveste este viața care are sens.

O poveste este un mesaj pe care autorul il scrie pentru a-si spune lucruri pe care nu ar putea sa le descopere altfel. O poveste poate fi o evadare, un loc in care poti sa te ascunzi; este o prietena cand te simti alungat de toti ceilalti; este vindecare cand totul pare destul de incurcat si este distractiva cand viata este plictisitoare.

Viata este o poveste. Si atunci de ce murim? Pentru ca traim. Si atunci de ce traim? Pentru ca Dumnezeu a deschis gura si a inceput sa spuna o poveste. Toate povestile au o putere foarte mare. Ele sunt manifestari ale adevarului – al tau, dar si al meu si al celorlalti.

Dragostea? Ei bine, dragostea este ”inima” fiecarei povesti. Caci la finalul unei zile oare ce mai ramane? Povestea dragostei, dragostea care ne calauzeste drumul in viata. Daca povestile nu ar fi spuse, oamenii ar trai ca fiarele, urmandu-si instinctele primare. Opriti-va un pic si ascultati in jurul vostru: povestile sunt peste tot, lumea insasi fiind o poveste.

Imaginea de astazi reprezinta una dintre lucrarile preferate de mine, Peisaj de iarna de Hendrick Avercamp, lucrare pe care am admirat-o indelung la Rijkmuseum in Amsterdam.