Arta

Noi oamenii suntem o specie obsedata de noi insine, precum si de originile si trecutul nostru. Suntem capabili sa scoatem din sanctuarul lor, cioburi, artefacte, animale s.a.m.d. si sa le expunem frumos in muzee, astfel incat marile muzee din marile orase ale lumii au devenit acum reperele civilizatiei. Multe dintre muzee se straduiesc sa transforme Timpul in Spatiu ca sa ne aminteasca de unde venim si de ce am venit pe Pamant, ca specie. Prin colectiile lor, muzeele reprezinta o experienta culturala grozava unde arta sau istoria reprezinta doar un alt mod de a tine un jurnal. In acelasi timp, arta reprezinta expresia nepieritoare si dinamica, dovada vizibila, daca vreti, a mintilor libere, a acelor minti care prin viziunea lor au putut atinge noi orizonturi, purtati fiind de ideile creatoare. Van Gogh spunea ca viseaza ce picteaza si ca picteaza ce viseaza. Eu cred ca o lucrare de arta, indiferent daca e o pictura, o fotografie, o bucata muzicala, o sculptura, o piesa vestimentara, reprezinta un fel de muzica pentru vedere care are acea putere de a aduce liniste in gandurile noastre si de a ne ridica la un alt nivel. Lucrarile de arta nu sunt doar lucrari de arta, pentru mine ele reprezinta adevarate filozofii de viata, invatandu-ne ca iluminarea este drumul catre libertate si ca ziua eliberarii este ziua iesirii din intunericul ignorantei.

Spun toate astea, recent fiind intors de la Florenta unde am patruns si in tezaurul oferit vederii publicului de Galeriile Uffizi. Asa cum era de asteptat, un numar impresionant de vizitatori astepta sa intre in posesia tichetelor de intrare pentru ca, mai apoi, sa considere istovitoare vizitarea muzeului in sine. Un numar considerabil de tineri asiatici, si nu numai, gasisera mult mai interesante felurite jocuri pe telefoanele smart din dotare, astfel incat grupulete de cate doi-trei tineri obstructionau din loc in loc fluxul vizitatorilor pe circuitul galeriilor. Din dialogurile altora, care intr-un muzeu plin de arta erau cu ochii larg inchisi, reiesea blazarea: Oh, deci asta este un alt tablou al unui alt pictor european ce infatiseaza un alt european urat de prin secolul XVI! Fascinant!

Cei mai multi dintre vizitatori, ca pe oriunde de altfel, erau legati de ghidurile lor audio, acordand atentie doar la ceea ce vocea din casti le spunea ca merita atentie, ignorand restul de 95% din minunatiile expuse. Cred ca am inceput sa urasc acel gen de oameni care odata intrati in muzeu, in loc sa admire maiestria lui Da Vinci, Caravaggio, Botticelli sau cine mai stie care alt maestru, se grabesc sa faca fotografii doar in fata picturilor prezentate in audio ghiduri, demonstrand ca aceste fotografii nu sunt pentru a arata prietenilor ce tablou magnific a pictat Da Vinci, ci pentru a le arata ca au fost la Florenta si au stat in fata unui tablou de Da Vinci. Caci cum altfel, daca nu folosind ochiul aparatului de fotografiat (telefon, mai exact) ar putea sa isi pastreze aceste amintiri? Prin ochii mintii?!

Acuma, nu ca as fi vreun fin cunoscator al artelor si curentelor sau a tehnicilor folosite, insa alegerea pieselor la care ma opresc este bazata pe un lucru – exclamatia de incantare pe care mi-o provoaca vreun detaliu, stralucirea vreunei culori sau cine stie ce alt aspect, in momentul cand trec prin fata lor. Caci daca multi intra in muzee pentru a vana tablouri, eu intru in muzee pentru aceste exclamatii de incantare ca mod de vindecare, de inaltare a sufletului. In plus, ma gandesc ca fiecare lucrare a reprezentat o noua aventura pentru autor, la vremea cand a fost faurita. Si ca in orice aventura, ei s-au aruncat cu nerabdare in ceva nou si interesant, secretul lor fiind sa nu se uite inapoi, ci sa isi urmeze chemarea, geniul lor fiind vecin cu un pic de nebunie. Caci artistul incepe unde logica se sfarseste. Ce este si mai nebunesc, este ca arta reprezinta un act magic al unei inimi sangerande (din cauza unor dezamagiri ale artistilor, tristeti sau dureri) ce vindeca alte inimi, ca o rana ce s-a transformat in lumina. Prin acest act magic, autorii au putut vedea invizibilul inaintea tuturor, pastrand prezentul etern.

Am fost in mai multe locuri carora simteam ca le apartin sau in locuri in care simteam ca as putea sa fi fost fericit. Ei bine, muzeele de arta sunt astfel de locuri. De aici am invatat ca cele mai bogate comori sunt in inimile noastre si nu in aceste muzee sau prin trezorerii. Tot de aici am inteles ca daca vrei sa faci ca o culoare sa para pura si stralucitoare, nu e nevoie sa adaugi stralucire peste ea. Este important ca in jurul acestei culori sa adaugi culori inchise si terne. Ele vor da intregului tablou efectele dramatice dorite. La fel ca in viata, nu-i asa?! Admirand arta, am constatat ca sufletul imi este spalat de praful vietii de zi cu zi si ca prin arta sufletul ne este pregatit pentru marea iesire din scena: moartea. Arta este un fel de yoga pentru minte, zic eu. Asa cum nuferii nu pot trai fara apa, tot asa exista multi oameni care sunt dependenti de arta.

Arta este cuvantul pe care il dam sentimentelor noastre facute publice.

In imaginile de astazi sunt doua dintre atractiile Galeriilor Uffizi – Medusa de Michelangelo da Caravaggio si Bunavestire de Leonardo Da Vinci.

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.