Cand desenam, de fapt incercam sa redam lumea, nu-i asa? Lumea noastra! Nimeni altcineva nu ar putea sa o faca mai bine decat noi insine pentru ca e vorba totusi, de lumea noastra proprie. E ca atunci cand scrii ceva, folosesti cuvinte de toata lumea folosite, insa ordinea lor creeaza puterea propriei tale lumi iar cei care pasesc in aceasta lume, e ca si cum s-ar strecura printre sinapsele mintii tale.

Scrisul, ca si desenatul, reprezinta diverse terapii, dar in acelasi timp ele reprezinta excelente instrumente de comunicare. Sa scrii sau sa desenezi in public este un mod de a iti deschide sufletul catre oameni, cu un fel de inocenta si speranta. Este un act de umanitate, creat din inima si construit cu mintea. Eu am preferat dintotdeauna sa scriu sau sa desenez in locul vorbirii. Sa desenezi sau sa scrii, nu lasa loc minciunii fiindca este un mod constient da a-ti etala subconstientul. Tot ceea ce am nevoie pentru scris sau desenat este tehnica de a privi, de a observa. Toti vedem aceleasi lucruri, dar le intelegem diferit in functie de sentimentele ce ne anima si de impulsul fundamental care ne ghideaza in viata.

Inchei prin a spune ca mintea reprezinta panza care asteapta ca tu, ca artist, sa o pictezi. V-ati gandit ce veti picta pe panza voastra astazi? Veti vrea sa creati o capodopera sau un desen din acesta copilaresc?

In imaginea de azi este o fetita din Razgrad, un oras din Bulgaria, care odata ce a primit caietul de notite si pixul, s-a si apucat sa deseneze.