Ascultandu-i pe cei doi minimalisti pe care ii puteti vedea si pe Netflix, Joshua Millburn si Ryan Nicodemus , am constatat ca, intr-un fel, subconstient as spune, sunt si eu un minimalist. Imi place sa spun multe cu cuvinte putine. Cu cat mai mult fac acest lucru, ca si pe masura ce renunt la unele lucruri din preajma mea, treptat mi se releva mai mult din propria mea esenta precum si din menirea mea. E ca si cand m-as dezgoli de toate acele straturi anatomice pana as ajunge la oase. Astfel, am realizat ca nevoile mele esentiale, de pace, de liniste, de dragoste, de frumos, de pasiune, sunt acoperite de straturi intense de furie, de teama, de repulsie, dezamagire, straturi care au actionat cu tarie, producand rani ascunse, ostenindu-mi inima. Ganditi-va la minimalism ca la o abundenta de „destul”. Am fost, demult, adolescentul care ar fi trantit usa in spatele lui in toiul noptii pentru ca nu-mi erau intelese capriciile varstei. Am fost tanarul care nu stia cum sa vorbeasca sau cum sa se miste printre dilemele existentiale, renuntand, uneori prea usor la prieteni. Pentru ca, nu-i asa, cum poti avea prieteni cand tu insuti nu prea esti prieten cu tine. Asa ca am fugit, uneori m-am imbatat, alteori am fost infometat, adeseori am fost in medii nepotrivite, m-am ascuns, am plans, dar undeva, in adancul fiintei, vedeam un semn ca o lumina pe cer, semn pe care l-am urmat cuminte. Uneori, ceea ce am crezut ca este un progres in directia cea buna, s-a dovedit ulterior a fi doar o temporara imbunatatire a unei solutii gresite. Am urmat semnalele primite, mici, intrerupte, dar pe care le-am deslusit si care imi spuneau „pe aici”, conducandu-ma la viata pe care o am acum si care ma entuziasmeaza sa ma trezesc in fiecare dimineata. Stie cineva cine este cel mai bun profesor in viata? Eu zic ca cel mai recent esec al nostru!

Un prim pas in realizarea vietii pe care ti-o doresti este sa scapi de tot ceea ce nu iti aduce valoare adaugata vietii: cunostinte, imbracaminte care speram sa ne vina odata ce vom slabi cateva kilograme, neintelegeri cu colegii, anxietati etc. Dar ce facem cand ramanem cu lucrurile noastre, lucruri pe care le-as imparti in: lucruri folositoare, lucruri frumoase si lucruri emotionale. Cum gasim acel echilibru intre ele pentru a nu transforma casa, care este un spatiu de trait, intr-un spatiu de depozitat? Pentru ca e limpede pentru toti ca nu vom incepe sa le folosim depozitandu-le in vreo anexa, boxa sau debara. E mai bine sa avem extra timp la dispozitie si extrabani in portofel decat extrachestii in debara. De un timp incoace (poate odata cu varsta?) am invatat ca este un raport direct intre cat de mult ne pasa de ceea ce spun ceilalti despre noi si cat de mult timp, energie si bani cheltuim intr-o luna si ca, cu cat mai putine lucruri posedam, cu atat mai putin ele ne poseda pe noi. Daca aveti nevoie de lucruri dragute pentru a va impresiona prietenii, in mod sigur aveti prietenii nepotriviti. Cei doi minimalisti de care aminteam la inceputul articolului spun ca „minimalismul este un instrument care ne poate ajuta sa devenim liberi. Liberi de frica. Liberi de griji. Liberi de suprasolicitare. Liberi de sentimentul de vinovatie. Liberi de depresie. Liberi de capcana culturii consumatorului in jurul careia avem construite vietile. „

Inchei cu indemnul ca daca si voi vreti o lume mai buna in care sa fie mai multa pace, hai sa incepem cu casele noastre, cu relatiile noastre, cu gandurile noastre si cu noi insine. Intrebati-va cine ati fi fost daca nu ati fi fost ocupati? Ce ar fi ramas din viata voastra dupa ce ati fi dat deoparte excesul de chestii din casa voastra si ati avea o zi cu o agenda neocupata de diverse „termene”?

In imaginea de azi este exteriorul unei casute taranesti de la Muzeul National Bran.