Ati vazut cum, inainte de a zbura, pasarile fac asa…un mic salt, ca un act de credinta ca aripile le vor sustine si de aceasta data?!

Aripile sunt ca niste visuri. Sarind, simti cum iti cresc aripile, simti cum parca le construiesti in timp ce plutesti, concentrat fiind pe tinta pe care o ai. Datoria noastra ca parinti, este sa le dam copiilor radacini ca sa creasca si aripi ca sa zboare. Sa ii invatam ca nu pot zbura daca pe aripile lor tin bagajele de ieri. Ca uneori avem o singura sansa, o singura oportunitate, iar daca gandim prea mult, s-ar putea sa ne cuprinda teama si sa nu mai sarim. Iar in acel moment ar trebui sa luam o gura adanca de aer, ca mai apoi sa simtim goana adrenalinei prin vene, senzatie care va da nastere aripilor ce ne vor ajuta sa ajungem la tinta dorita. Iar daca esueaza sa aterizeze la tinta, mai intai ar trebui sa accepte esecul si apoi sa se arunce iar si iar pana cand vor avea aripile si spiritul intr-atat de puternice incat sa ii duca la tinta dorita. Si ca atunci cand problemele le vor da tarcoale, nu exista nimic asemanator cu aripile care sa i scoata din probleme dar, pe de alta parte, nu exista nimic asemanator cu aripile pentru a ii pune in dificultate. Ca uneori, ne putem gandi ca aripile pe care le avem sunt mici, insa in acele momente, mic ar fi si spiritul nostru.

In imaginea de azi este Ruxa intr-un pasaj din Innsbruck unde, bucuria implinita de a calatori, i-a dat aripi si topaia de colo colo.