Povești cu zâne

În vara asta m-am zânificat. Cum adică m-am zânificat? Eh, am trecut pe la Castelul de Lut al Zânelor.👸🤴

Locul în sine este o provocare pentru cei care îi trec pragul: pentru unii să imortalizeze momentul cât mai instagramabil, pentru alții să se grăbească să dea check-in, pentru alții să bifeze încă un loc pe care l-au văzut în atâtea și atâtea poze la cunoscuți pe vreun cont de social-media. Pentru alții (inclusiv eu), un motiv să treacă în revistă conflictul epic între forțele binelui și răului, între valorile interioare și aparențele superficiale etalate de diverse persoane; persoane care etalându-și o spoială de zână bună, se dovedesc a fi un adevărat demon care în liniștea Universului, scornesc bârfe pe care le împrăștie idioții iar proștii le cred.

Eu unul, găsesc sensuri în povești și basme. Ele oferă genul de semnificație metaforică, personală, evazivă pe care o oferă și poezia. Există ceva la acest loc, ceva remarcabil ca inspirația, o constrângere acerbă care te apucă de păr și îți cere să reflectezi asupra acestei teme. Dacă nu o asculti, te simți neliniștit, bântuit. Nu îl puteți uita sau ignora. Nu puteți să vă întoarceți spatele și să decideți să redeveniți pământean și să poftiți la mâncărurile tradiționale care se prepară la vedere, undeva într-un colț al grădinii.

Problema este că impulsul zânesc sau demonic te duce departe, doar. El te pune pe o traiectorie și apoi te lasă să te împiedici singur, să te dai de-a berbeleacul și să te amețești de-a binelea. De aceea este bine să fii conștient de capcanele măiastru așternute de zâne și să nu uitați sau să nu neglijați, adevărul emoțional. La urma urmei, zânele sunt cunoscute pentru inimile lor reci iar jocul cu magia este periculos. Fantezia trebuie să păstreze legătura cu realitatea, să aibă cel puțin un picior pe un teren solid, în timp ce ne ridicăm ochii spre orizontul albastru, către marginea lumii cunoscute. Acel sentiment al misterului care nu poate fi atins niciodată, este unul dintre lucrurile care ne aduc înapoi din nou și ne fac să respirăm aerul Narniei, al Pământului de Mijloc sau al oricărui alt tărâm al fanteziei.

Mary Poppins spunea că fiecare om are propria lui lume a zânelor. În plus, aș adăuga că în fiecare femeie este ascunsă o zână, fie bună fie rea, răbdătoare sau furioasă, în toate formele, culorile, mărimile și tipurile, nu neapărat ca cele din desene animate. Cu toate acestea, trebuie să poarte o tiară; acest lucru este obligatoriu. Mie mi se pare că este amuzant cum femeile nu prea sunt dispuse să-și arate zâna lor interioară, cea adevărată, în timp ce bărbații își exteriorizează cu mândrie cowboy-ul, pompierul sau cine știe ce erou interior (oare există și zâni?!).

Viața nu este un basm, dar o putem face ca un basm. Pentru asta, încercați să găsiți locuri disponibile la Oberwood despre frumusețea căruia puteti citi mai multe aici. În imaginea de azi este Castelul de Lut al Zânelor pe care nu am avut ocazia să îl fotografiez măcar cu mai puțini turiști în cadru. Locul era plin de muritori pregătiți de zânificare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.