Gânduri

Pasiunea pentru fotografie a fost catalizatorul de la care am inițiat acest blog. Au trecut câțiva ani de atunci și, prezentându-vă diferte fotografii sub pretextul unor articole, mi-am dat seama de unele lucruri evidente, dar pe care nu cred că le-aș fi putut concretiza înainte.

Astfel, am descoperit că fotografia nu este doar o imagine, ea este o întreagă filozofie, nefiind altceva decât o formă a propriilor emoții, la fel ca și orice altă manifestare a artei. Este o artă a secretelor, este despre modul în care poți vorbi deschis despre secrete pe care toți le avem, dar niciodată nu le vom spune (altfel nu ar mai fi secrete, nu?!). Spun asta fiindcă fotografiile sunt adeseori făcute cu sufletul, astfel fiind surprinse lucruri dorite, dar niciodată trăite sau văzute fiindcă a fotografia, tehnic, înseamnă a pune pe aceeași linie de vedere capul, ochiul și inima.

Unul dintre cele mai mari avantaje ale fotografiei este acela că lucrurile se pot explica și fără a folosi cuvinte, fotografia fiind un mod de a simți, de a atinge, de a iubi. M-am jucat cu fotografia alb-negru și am învățat de unul singur ceea ce alții, profesioniști, spuneau deja: când fotografiezi color oamenii, le fotografiezi îmbrăcămintea; dar când fotografiezi oamenii în alb-negru, le fotografiezi sufletul. Ați remarcat că fotografiile alb-negru sunt pline de emoție, de trăiri, de sentimente?!

De multe ori am așteptat poate prea mult momentul perfect pentru a face fotografia perfectă și pentru că timpul nu l-am putut opri niciodată, până la urmă am realizat că schimbarea perspectivei aduce cu sine acel moment perfect, fotografia fiind și o artă de a potrivi unghiurile din care poți privi același lucru. De aceea privesc cu accepțiune faptul că un moment poate reprezenta o mie de lucruri diferite, în funcție de unghiul din care ai privit acel lucru. (la fel cum se întâmplă și în romanul Mă numesc Roșu)

V-ați întrebat vreodată de ce camera frontală a telefoanelor mobile ne face să arătăm mai bine, în timp ce camera din spate ne face să arătăm așa cum suntem? Folosind camera frontală, ne vedem o versiune mai bună a noastră în timp ce, folosind camera din spate, ne vedem așa cum ne văd ceilalți: cu defecte și calități, fără filtre pentru a ne ascunde sau a ne îmbunătăți imaginea. Câți oameni ați văzut să zâmbească încă, după ce și-au făcut un selfie? Folosind mai des camera din spate și mai puțin camera frontală, poate învățăm să ne depășim defectele și să ne facem o imagine corectă despre cine suntem cu adevărat. Și uite așa, am constatat că cele mai frumoase imagini sunt adesea și cele mai puțin oneste. Cu cât sunt mai lipsite de filtre, cu atât mai mult sunt respinse de publicul larg.

Dacă mâine ar fi să fie sfârșitul lumii, mi-aș petrece ziua de azi uitându-mă la fotografiile din trecut. Uitându-mă la ele, îmi dau seama de etapele prin care am trecut, ceea ce am fost și nu mai sunt, fotografia învățându-ne că ceea ce putem vedea este ceea ce nu mai suntem, ceea ce este prins în fotografie fiind pentru totdeauna…amintindu-ne lucruri mărunte, mult după ce am uitat (aproape) totul.

Chiar dacă nu am camera cu mine, tot un pasionat de fotografie mă numesc; chiar dacă nu pot fotografia în acele momente, eu tot ”văd” fotografii. Privesc diverse scene domestice din jurul meu, ca niște cadre fotografice, încercând să intuiesc care unghi ar oferi cea mai potrivită încadrare. În aceste momente, în care nu am camera cu mine, am cel mai important echipament fotografic: ochii, inima și sufletul. Fotografiind cu pasiune, subiectele îți vor poza cu și mai multă pasiune, fie ele peisaje, oameni sau lucruri.

Tipul de persoană care ești se reflectă în tot ceea ce faci, inclusiv în fotografiile făcute. Pentru a îmbunătăți calitatea fotografiilor, mai întâi trebuie să te îmbunătățești pe tine însuți.

Gândește, visează și așteaptă lucruri grozave! Asta înseamnă și să nu îți strângi camera de fotografiat până în momentul în care părăsești locația; lucrurile se întâmplă non stop, nu numai când este camera pornită și ar fi păcat să ratezi ceva, nu?!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.